După atâtea piese lansate în ultimele luni, Rihanna a prins, în sfârşit, potul cel mare. Sau mai bine zis, fanii ei.
Piesa Rude Boy a ajuns pe locul 1 în clasamentul Billboard’s Hot 100. Cu alte cuvinte, este prima artistă, din 2000 încoace, care a ajuns pe primul loc, cu şase piese, în clasamentul din SUA!
Prea tare!
PS: Mai ştim noi pe cineva care se mândreşte că este a fost pe primul loc. Dar parcă nu se compară… Da ştiu, sunt rău şi nici comparaţia nu ţine…
Rihanna a făcut show, joi seara, la Premiile Echo 2010 din Germania.
Cântăreaţa şi-a făcut apariţia pe scenă alături de doi roboţi cu care a flirtat în timp ce interpreta piesa Rude Boy.
Aţi observat că de la o vreme încoace artiştii se screm să facă showuri care mai de care mai pompoase, cu idei care mai de care mai senzaţionale? De parcă cântatul în sine nu mai ajunge.
Până acum era chestia cu lookul sexy şi extravagant. Şi era de ajuns.
Acum apar pe scenă făcând tot felul de acrobaţii (vezi Pink), orgii muzicale (vezi Beyonce) sau showuri sinucigaşe (vezi Anahi).
Oare e de bine? Voi ce credeţi?
Şi ca să revin la Rihanna, aceasta a intrat în topul Billboard Hot 100 Top 10, direct pe locul 8 cu piesa Rude Boy. Este cea de-a 14 piesă a artistei care ajunge în Top 10, clasându-se pe locul doi după Jay-Z care are la activ 15 piese ajunse în Top 10.
RiRi ştie că 2009 n-a fost anul ei în plan profesional. Şi partea nasoală este că nici începutul lui 2010 nu-i surâde.
Scoate piese după piese dar tot degeaba… nu puşcă la fel de tare precum Umbrella!
Aşa că se gândeşte să aducă întăriri. Sau mai bine zis să dea bine pe lângă cineva tare în vogă.
Şi ghici pe cine a pus ochii?
Pe Gaguţa!
Măi să fie… A mirosit bine potenţialul unei colaborări cu diva pop. Uite ce a declarat Rihanna:
“O colaborare între GaGa şi mine ar fi foarte cool pentru că facem acelaşi fel de muzică şi amândouă iubim moda, deci cred că ar ieşi un videoclip tare. Mi-ar plăcea mult să colaborez cu ea.”
Cert este că ar putea ieşi ceva foarte, foarte tare!
Rihanna a avut surpriza, bănuiesc plăcută, de a fi primit în dar de la iubitul ei, Matt Kemp, o striperiţă-pitic care i-a dansat lasciv. Cadoul special a venit de ziua cântăreţei, care a împlinit, duminică, vârsta de 22 de ani.
Pitic, ne-pitic, totuşi nu era mai indicat un cadou de gen masculin? Poate chiar piticul porno dacă înălţimea tot a fost criteriu de selecţie?…
Rihanna este în plin sezon de promovare a single-ului RudeBoy de pe albumul Rated R.
Am dat peste nişte poze de-ale ei în care nu arată nici ca un pudel, nu este nici dezbrăcăreată şi freza băieţească o prinde.
Cea mai nouă ştire despre artistă se referă la apariţia ei în filmul (remake) “The last dragon” într-un rol care I se potriveşte imaginii actuale (al unei femei “rele”, dominatoare şi supersexy ).
Sunt sigură că rolul ei va fi la fel de lipsit de interes, scenele în care probabil va juca fiind memorabile doar prin atitudinea şi ţinuta vulgaro-provocatoare.
După ce Gaguţa a luat gura lumii timp de mai bine de un an cu ţoale care mai de care mai trăsnite, ca artist este greu să mai arăţi ceva nou.
Însă Rihanna se străduie şi mai că nu se face de râs. Ceea ce e de bine, căci e pe-aproape!
Au apărut primele poze de la filmările la videoclipul Rude Boy a cântăreţei şi după cum vedeţi nu este tocmai stilul ei, nu cel cu care ne-a obişnuit. Gagica este mult mai trăsnită.
Tre’ să recunoaştem, nici măcar Gaguţa nu s-a gândit la o zebră pe post de accesoriu.
Foarte tare, RiRi!
PS: Totuşi “coafura” animalului e mai tare decât a Rihannei!
Rihanna a făcut show la Miami, joi noaptea, în cadrul concertului Pepsi’s Super Bown Fan Jam. La evenimentul menit să aducă un omagiu fotbalului american au mai participat Justin Bieber, Timbaland şi Keri Hilson.
Dar evident, că RiRi a fost cea care a furat ochii lumii, mai ales datorită costumaţiei de scenă pe care a purtat-o.
Ca în fiecare an, ca la fiecare eveniment, covorul roşu străluceşte de creaţii vestimentare dintre cele mai neinspirate, caudate sau reuşit.
Criticii de modă au dat o bilă neagră pentru ţinutele de pe covorul roşu de la Grammy lui Ke$a, Britney Spears, iar Ciara se pare că a gândit la fel ca Brit; şi de data asta nici Beyonce nu a fost printre preferinţele acestora cu rochia aceasta.
La categoria cea mai ciudată ţinută Lady Gaga (desigur că la ea ne aşteptam) a fost acompaniată de Imogen Heap cu umbreluţa ei simpatică.
Preferata serii a fost (suprinzător) Rihanna cu gâtul ei de pană de gâscă.
Iar ceilalţi au trecut necriticaţi de specialişti, deci s-au încadrat în canonul potrivit evenimentului.
Rimel.ro este un blog cu şi despre vedete, ştiri mondene, celebrităţi, bârfe şi tot ceea ce nu merită atenţia. Aici sunt publicate ştiri mondene, bârfe, zvonuri despre vedete, celebrităţi dar şi evenimente reale care sunt relatate corect. Informaţiile de pe acest site pot sau nu să fie adevărate, iar Rimel.ro nu garantează şi nici nu pretinde validitatea celor relatate. Sursa articolelor de pe acest site o reprezintă blogurile ori siteurile similare de acest gen (daţi o căutare pe Google pentru a le afla) asta dacă nu este menţionat altfel. Acest site este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.