
Mădălina Manole nu mai este. Aceasta a fost/este ştirea care a dominat toate canalele presei, fie ea scrisă, online sau tv.
Cântăreaţa s-a sinucis chiar de ziua ei când prietenii ei se pregăteau s-o sărbătorească. A plecat la 43 de ani, lăsând în urmă un soţ care o iubea şi un băiat de un an şi o lună, dar şi un album pe care urma să-l lanseze.
Cu o seară în urmă, Mădălina Manole fusese în studio unde lucra la noul ei album. Cu o zi înainte, apăruse chiar şi un interviu cu artista, în care spunea că este “o artistă împlinită, o mamă şi o femeie fericită”.
“Am fost cea mai fericită mămică de pe pământ în clipa în care mi-am strâns puiul în braţe”.
A vorbit şi despre noul album, pe care nu a mai apucat să-l lanseze şi pe care l-a tot amânat pentru că avea de împlinit câteva vise: “o căsuţă, un copil şi omul care să-i stea alături”.
Apoi, miercuri dimineaţa a venit ştirea-şoc: Mădălina Manole a murit. S-a sinucis!
Cântăreaţa a lăsat şi un mesaj de adio:
“Nu mai sunt plăcută, nu mai arăt bine. Ştiu că mă iubeşte multă lume şi îmi pare rău… Nu mă mai simt frumoasă. Vă iubesc pe toţi, pe Mircea, pe Petru, pe mama şi pe tata.”
Acum, familia ei suferă şi nu înţelege ce s-a întâmplat. Cum de s-a putut întâmpla acest lucru?
Anchetatorii spun că Mădălina Manole a mai încercat să se sinucidă şi pe 17 iunie. Un apropiat al solistei vorbeşte despre prea mult paracetamol, luat din greşeală în timpul unei răceli.
Însă, ipoteza sinuciderii devine tot mai plauzibilă. Victima nu a prezentat urme de agresiune fizică, însă anchetatorii au găsit un flacon cu o substanţă extrem de toxică. Este vorba de un pesticid, din care chiar şi o singură înghiţitură este letală.
Cadavrul vedetei va fi autopsiat pentru a clarifica lucrurile.
Însă va rămâne mereu întrebarea: DE CE?…
(foto via)
Tags: Mădălina Manole
















Jul
23:52
doar ea stie , si nu avem dreptul sa o judecam
Jul
23:53
ce a zis gabriella nu avem noi dreptul sa o judecam
Jul
23:56
Rimel, raspunsul la DE CE-ul tau ti l-ar fi putut da doar ea. Numai ea stie ce a facut-o sa se sinucida, in conditiile in care totul parea roz.. cel putin din exterior.
Mi-a placut mult cum a zis luminita anghel:
“A avut depresii repetate, care au adus-o într-o cameră închisă din care nu a mai putut să iasă. Nu s-a gândit că va mai suferi cineva, soţul sau familia sau copilul, pentru că ea nu mai putea face pace cu ea”.
RIP
Jul
0:08
sincera va zic…ptr mine a fost o veste soc.atata timp cat am visato ca s-a sincis,chiar la 06-30 eu m-am trezit din somn foarte bulversata si nu stiam de ce?in subconstienul meu stiam cum o cheama dar cand m-am trezit nu stiam,apoi am deschis TV-ul si m-am uitat la stirii dar nimic….apoi la 08-30 ascult o stire soc la PRO-TV MADALINA MANOLE S-A SINUCIS sincera sa fiu am inceput sa plang si nu imi venea sa cred.de fapt nici in acest moment nu imi vine sa cred.nush de ce am avut acest vis,nu sunt o fana de-a ei dar si acum simt ca ma doare sufletul si nu stiu de ce?imi este greu sa accept acest lucru…dar…. DUMNEZEU SA O ODIHNEASCA SI SA O IERTE PTR TOATE GRESELILE EI ….
Jul
14:25
exact!
Jul
14:27
scuze nu vroiam sa raspund la tine!dar ai dreptate chiar a fost o veste socanta!
Jul
0:02
Dumnezeu sa o odihneasca in pace…mi-a marcat copilaria…eram innebunit dupa ea si muzica ei…a fost o femeie extraordinara…pacat ca a sfarsit asa…eu refuz sa cred ca s-a sinucis…am inteles ca nu s-au stabilit clar inca cauzele mortii…oricum…imi pare rau pentru copilul si familia ei…pacat ca s-a chinuit atat sa faca un copil ca sa il lase singur la o varsta atat de frageda..
Jul
0:06
RIP
Jul
0:36
asta a fost decizia ei… noua nu ne ramane sa spunem decat D-zeu sa o odihneasca in pace.. inca o voce mare a Romaniei se duce, dupa Laura Stoica
Jul
14:08
daca s-a sinucis, nu cred ca Dumnezeu o va odihni in pace
Jul
1:23
Ce decizie tampita
.. doar pentru ca nu se mai considera frumoasa
La copil nu s-a gandit .. la sot nu s-a gandit … si asta pentru ca generatia asta noua .. nu mai apreciaza adevaratele valori .. !! RIP
Jul
4:09
Avea serioase probleme psihice fata,un om normal nu s-ar sinucide indiferent de cauza.
Singurul lucru de care-mi pare rau e copilu’ ala c-a avut ghinionul de o astfel de mama.S-a sinucis la doar o luna de la prima aniversare a copilului ei,n-a vrut sa-l vada cum creasca,n-a vrut sa mai traiasca,de ce sa-i plangem noi de mila?Stiti vorba aia:”Imi pare rau de tine,dar de mine mi se rupe sufletul.”
Oamenii mai vin,se mai duc,asta-i viata.
Jul
8:45
probleme psihice grave rau tata daca la 43 de ani cand ai un copil si o viata ca a ei vrei sa te sinucizi… acum in ochii mei ea nu are valoare, nici un om care isi ia viata nu are, pentru ca nu ai dreptul sa omori(si nu, nu sunt religioasa, nici nu cred in dumnezeu, dar singura regula pe care e respect e: sa nu omori)
Jul
8:47
Acum defapt ma gandesc daca nu a facut totul pentru publicitate, unii oameni sunt mai valorosi si mai cunoscuti morti decat vii si daca pana acum unele siteuri abia o aminteau odata la 5 ani, acum gasesti peste tot poze cu ea si melodiile ei
Jul
9:06
suntem superficiali si gandim totul sub aspectul banilor, al conditiei materiale….si ce daca din exterior parea o femeie fericita? in interiorul ei numai ea stia prin ce trece… poate ca nu a vrut sa-si expuna drama sufleteasca prin care trecea venind in studio la Maruta sa o ia ala la intrebari si sa o faca cu ou si otet, nu a vrut sa faca publicitate din suferinta ei… asa ca ne este usor sa judecam din exterior… R.I.P
Jul
9:21
nimeni nu o punea sa mearga la Maruta sau la orice emisiune, dar nici familia ei nu stia absolut nimic. im plus exista psihologi in caz ca ai nevoie de ajutor. nu mai traim in evul mediu in care daca ai o problema tii totul in tine si astepti totusi sa primesti un ajutor.
si nu s-a gandit deloc la copil… peste ani tatal va trebui sa ii spuna: “mama ta s-a sinucis. ea credea ca nu mai e frumoasa”
Jul
9:23
*in (greseala mea)
Jul
10:53
Da, dura si superficiala!! Cine te crezi tu sa judeci asa persoanele pe care nu le cunosti si trairile lor??Zi mersi ca familia ta nu trece prin astfel de momente!! Multi ar lua-o razna dupa asa ceva!! Asa k haideti sa nu mai fim asa aprigi in a comenta si a ne spune parerea “avizata”!!
Jul
10:16
esti cam superficiala larisa asa ca multi care stau sa comenteze cat de bogata si fericita era pe exterior si ca daca ei ar fi fost in locul ei ar fi facut marea cu sarea….haide-ti nu mai comentati ca n-aveti dreptul
Jul
14:11
nu e superficiala. e obiectiva. sa multumim lui Dumnezeu ca ne-a ferit de depresie pentru ca mie mi se pare cea mai parsiva boala(nimeni nu o ia in serios, dar face multe victime), insa sinuciderea nu e o scuza
Jul
10:50
Acest presupus mesaj de adio al artistei vad k difera mai peste tot unde-l citesc!! Ceva este in neregula!! Doar mie mi se pare??
Jul
11:06
la tv a zis ca familia refuza sa dea msjul publicitatii pentru ca este personal si vor sa nu fie dat publicitatii…deci presupun ca difera pentru ca sunt presupuneri…fragmente..si fiecare a asezat intr-un anumit fel…pacat de ea…poate a fost chemarea fostului sot…s-au iubit..au stat15ani impreuna…nu o putem critica…..nu suntem in masura…mi-as dori ca acum sa fiu in buc sa-i pot aduce un ultim omagiu…RIP
Jul
11:13
sa se sinucida pt ca nu mai era placuta? pt ca nu mai era frumoasa? e o prostie. .. ..chiar daca nu mai e o artista placuta de toata lumea in ziua de azi , ea a avut o cariera frumoasa . si acum , la 43 de ani, trebuia sa fie fericita ca are o familie frumoasa si sa duca o viata normala…nu poate fi o artista de top toata viata.
Jul
12:37
ce trist este mesajul!!…
Numai stiu cum se numeste pesticidul ,dar stiu ca a luat 400ml!!!
trist…
Jul
13:45
Furadan parca ..
Jul
13:58
Dumnezeu sa o odihneasca, nu mi-a venit sa cred cand am auzit! Era idolul copilariei mele, cand eram mici o imitam mereu cu prietenele mele
( trist…..
Jul
14:25
Da,Rimel,DE CE?
Nu avea motive ca sa se sinucida.A avut o cariera frumoasa,multi admiratori si o familia care o iubea.
Nu stiu ce inseamna pt. ea frumoasa,probabil nu se referea la frumusetea fizica fiindca ea a fost intodeauna frumoasa.
D-zeu s-o odihneasca.
Jul
14:31
Vezi,la asta chiar nu mam gandit!Probabil pentru ea frumusetea insemna altceva nu neaparat frumusete fizica.Oricum imi pare foarte rau pentru ea si pentru familia ei!Condoleantele mele!
Jul
17:31
la frumusetea fizica se referea…prietene ale ei..colege au declarat ca dorea sa-si faca operatii…a fost si la Nasu’ si declara ca are multe defecte pe care ar dori sa le estompeze si ar putea doar prin operatii…probabil vazand ca la tv sunt promovate toate nulitatile siliconate s-a gandit ca de asta nu mai este ea promovata…ca nu e in randul lor…:( pacat de ea…inca nu-mi vine sa cred…vad sicriul si parca nu pot crede..
Jul
14:29
Da,a fost o decizie ingrozitoare,nu am fost vreodata fana sa,dar la oamenii care o iubeau si mai ales la copilul ei care nu o sa mai aiba mama vreodata nu s-a gandit?
Numai ca nu e frumoasa?
Jul
17:15
Atata timp cat a pus frumusetea in fata propriului copil si a familiei:|…nu am nici un regret pt disparitia subita..si nici pareri de rau…singuru lucru care ma afecteaza este faptul ca un copil de abia un an de zile a ramas fara mama..deoarece aceasta nu se mai considera frumoasa..jalnic sincer…nu merita regrete!!!
Jul
4:36
Sunt de acord cu tine. Multi oameni au probleme in viata, chiar foarte grave – dar sa te omori pentru ca nu mai esti frumoasa? E ridicol! Eu nu credeam ca ea sa fie o persoana care pune frumusetea pe primul loc… mai ales in fata copilului!
Dar cine stie, poate mesajul e doar o inventie a presei…
Jul
17:49
Femeie nebuna da-o dracului , se omoara fara sa-i pese de fiul ei , fara sa se gandeasca ca copilul ala va avea nevoie de o mama.
Jul
2:32
Scuza-ma ca-ti zic…dar esti proasta de puti.
Jul
8:49
heyyyy habar nu ai tu mai Barbie:)
Jul
22:14
Dar daca a fost omorata???Eu chiar nu pot sa-mi explic ce motive ar fi avut sa se sinucida…..si nu imi spuneti ca e din cauza depresiei ca nu va cred…toti spun ca era plina de viata,era fericita,era implinita….ce ar fi putut sa o faca sa recurga la un astfel de gest?Pacat….
Jul
22:17
Nu stiu de ce , dar mie mi-e greu sa cred ca ea ar fi lasat un astfel de mesaj, si ca s-a sinucis pentru un motiv atat de prostesc.
Daca este totul doar o inscenare ??? Daca cineva a otavit-o si apoi a scris de pe telefonul ei acel mesaj de adio???
Jul
16:48
Pai cine sa o omore?Nu erau in casa decat ea ,copilul si sotul
Jul
2:38
De unde stii?
Jul
0:19
naspa….nush ce o fi fost in mintea ei de s-a omorat si a lasat copilul ala fara mama…..dar in fine dumnezeu so ierte:(
Jul
0:42
eu nu inteleg de ce a facut asta,pana la urma avea tot ce isi poate dori o femeie o familie,un copil,o casa frumoasa.e greu de inteles.cel mai rau imi pare de copil.eu ca am 25 de ani si am ramas fara ambii parintii si mie greu dapai acel copilas care a ramas fara mama….
Jul
2:19
Mada…intr-adevar nu erai frumoasa…erai SUPERBA,parca mai frumoasa ca oricand!!!
Mi-ai incntat copilaria si te adoram,nu ma dezlipeam de tv cand apareai…dar prea tarziu aceste vorba…regret ca nu ti le-am lasat pe site-ul tau in timpul vietii…regret nespus
Jul
2:23
nu sunt o cunoscatoare dar nu stiu daca un om poate inghiti 350 sau 400 ml Furadan cred ca dupa o gura iti arde esofagul si nu mai poti respira…f straniu.
poate ca refuz sa cred ca tu ai facut asa ceva si daca ai facut-o inseamna ca erai mult prea trista FATA DRAGA…si nimeni nu te-a ajutat
o sa ramai vesnic in inima mea fata fumoasa cu parul de foc
nici nu pot sa cred ca nu mai existi
Jul
12:13
madalina manole s-a sinucis din cauza aspectului fizic…dar ea arata superba…nush ce o apucat`o….si chiar de ziua ei…greu de crezut…dar asta e viatza…;)
Jul
13:30
ea era nascuta in aceeasi zi, luna si an cu tatal meu.R.I.P Mada
Jul
14:07
CINE SUNTEM NOI SA JUDECAM, NIMENI NU POATE STI CE EXISTA IN INTERIORUL UNEI PERSOANE INAINTE DE A FACE ACEST LUCRU , POATE CA APARENTELE INSEALA , CEI CARE AU ZIMBETUL PE BUZE , DE MULTE ORI AU INIMA RANITA, SI TATAL MEU S-A SINUCIS CU CEVA TIMP IN URMA , SENSIBILITATEA PE CARE O AU ACESTE PERSOANE , II POARTA A FACE ACESTE LUCRURI PENTRU CA INAINTE DE A FACE ASTA EI STRIGA LA CEI DIN JUR CU VOCE TARE DAR CEI DIN JUR SUNT FOARTE OCUPATI UNEORI PENTRU A VEDEA CEEA CE SE INTIMPLA CU ADEVARAT IN SUFLETUL CELOR DE LINGA EI , SUNT OCUPATI PENTRU BANI , AVERI S.A , DAR NU UITATI CA MAI PRESUS DE TOATE E OMENIA SI DRAGOSTEA PE CARE TREBUIE SA O DAM CELOR DE LINGA NOI.
Jul
15:32
Dumnezeu te creaza ca sa suferi dar sunt si mult momente in care esty foarte happy….trebuie sa reci peste tot…nu salasi balta…o intele k ia fost greu…dar sotul?el ce va face singur….si copilul?….care nu poate sa creasca doar cu tata…iar atunci cand copilul va intreba unde e mama el ce varaspunde?nu s-a gandit si ea logic…sasa era tanara frumoasa si avea autobuzul numi “viata” inainte…dar se pare k l ratat:(…Odihneasca-se in pace!…
Jul
16:44
Am auzit la TV ca daca era invitata la o emisiune ea nu manca 3 zile decat ierburi..
Era foarte slaba,parca nici nu mai avea putere.
Cred ca era bolnava,atat fizic cat si mintal.
Era si foarte depresiva.
A fost o persoana foarte,foarte egoista,si-a facut idoli din frumusete si perfectiune,si nu mai putea scapa de gandul ca trebuie sa fie perfecata.
Si asta a facut-o sa renunte la familie,la fanii si mai ales la copil.
Trist…
Jul
17:04
Mai, oameni buni, eu nu cred ceea ce scriu ziarele. Eu nu cred ca s-a sinucis. Eu cred ca cineva a otravit-o si a lasat acel mesaj de pe telefonul ei,pt a lasa impresia ca s-a sinucis.
Nu pot sa concep ca a fost in stare sa lase un copil atat de mic in urma. Ceva este putred la mijloc mai ales ca declarase in urma ca se simte o femeie implinita . Daca ar fi fost un mesaj scris de mana ei pe o hartie , as mai crede , dar pe telefon…nu este o dovada certa… Si eu pot sa scriu un astfel de mesaj pe un telefon care nu este al meu si sa pretind ca sunt posesorul…
Jul
2:34
M-am gandit si eu la varianta asta. De ce ar fi scris mesajul pe telefon [cand stim ca e mai mult de 'lucru' sa stai sa cauti tastele ] in loc sa scrie pe o hartie.Mult mai repede si nici nu ii dadea batai de cap prea mari.
Telefonul ar trebui sa fie o dovada destul de importanta in cazul asta.
Jul
2:43
NUMAI D-ZEU STIE ADEVARUL SI MOTIVUL DACA ASA A FOST!A RAMAS NUMAI NUMELE MUZICA SI POZELE EI SUPERBE +SOTUL SI PRINTISORUL CARE O VOR PLANGE TOT RESTUL VIETII LOR SI O MAMA INDURERATA CAREIA II DORESC CA D-ZEU SA SE INDURE SI SA II FIE MILA DE EA CA DE NU SE DUCE DUPA FIICA-SA DIN CAUZA DURERII SUFLETESTI!SARACII OAMENI,SARACA MADALINA!
Jul
3:08
SA NE RUGAM LA D-ZEU SA NE DEA PACE IN SUFLETE CAND AVEM DURERE SI SANATATE MULTA TUTUROR SI SA NU MAI AUZIM VESTI DASTEA CARE NE MARCHEAZA!PACAT,PACAT PACAT SI SPER SA DORM CA NU MA MAI IA SOMNUL NICI POIMAINE DACA CAUT RASPUNS LA CEEA CE S-A INTAMPLAT!D-ZEU SA AIVE MILA DE EA SI DE NOI TOTI
Jul
19:09
biata
nu era urata
pacat de copil
Jul
21:45
noi nu avem drptul de a vorbi.avem doar sansa de a nu uita muzica prin care ea nea daruit toate momentele frumoase ale unui om dar mai ales ale ei.nimeni nu stie ce a fost in inima ei dar mai ales in mintea ei .la aflarea vesti am fost foarte suparata si chiar am plans.dar ma dezamagit findca sia lasat sotul,fiul si pe noi fanii in lacrimi.madalina sa sti k nu te vom uita NICIODATA
Jul
22:24
cand eram mica ai cantam cantecele pacat ca era atat de frumoasa cand am vazut stirea nici nu mia venit sa cred dumnezeu sa o odihneasca in pace dar trebuia sa se gandeasaca chiar daca ea nu se mai simtea frumoasa trebuia sa lupte pentru copilul ei si pentru cei dragi care o iubeau asa cum era dar nu sant in masura sa judec pe nimeni adio mada
Jul
10:38
Buna. Nu stiam de Madalina. Doar ca ascultam melodiile ei dar nu stiam ca ea le canta. Am plans cand am aflat ca a murit. A avut un motiv de a facut asta. Nu poti sa ii spui la un om ca e frumos daca el nu se considera.! Si…Dumnezeu sa o odihneasca in pace!
Jul
0:39
avea probleme mari mari mari daca a facut ce a facut.:)) rip
Jul
12:12
proasta decizie din partea ei sa se sinucida
Jul
13:20
Toti trecem prin situatii grele…dar sa ajungi sa te sinucizi???! Pt ce? Eu cred ca ceia ce a facut ea a fost o decizie de moment…nu s-a mai gandit si la urmari…Eu personal nu as fi in stare sa las un copil de 1 an singur. El probabil inca o cauta prin casa si nu o gaseste. Este foarte dureros sa stii ca , copilul tau sufera…In concluzie, oricat de greu ti-ar fi sinuciderea nu este solutie.
Jul
14:18
imi pare rau ca a murit , dar nimeni nu are dreptul sa o judece , asta a fost decizia ei desi ( in viata din orce problema mai devreme sau mai tarziu exista o cale de scapare) ….asta e …Dumnezeu sa o ierte !….nimeni nu stie ce a fost in casa ei si in sufletul ei …..de aceea atata mister !
Jul
13:34
Indiferent de clipele grele prin care a trecut nu pot sa-i plang de mila pentru ca s-a sinucis. Nu a schimbat nimic in bine cu gestul asta, e doar un alt mod de a renunta. Mi se pare un gest foarte egoist.
Nu stiu cum poti ca parinte al unui copil de 1 an sa te sinucizi si sa-l lasi singur pe lume, pe care spui ca-l si iubesti. Cred ca daca i-ar fi cerut parerea cineva despre un caz similar si ea ar fi gandit la fel.
Si pentru Ioana Z, daca ar fi otravit-o cineva ar fi existat traume musculare, semne ca a incercat sa se opuna.
Jul
1:07
Ca sa otravesti pe cineva, nu trebuie neaparat sa obligi,sa bati. Poate ca i-a fost pus in bautura sau in mancare si ea habar nu a avut. Deci se poate si fara a lasa urme…
Jul
22:55
dumnezeu sa o ierte ca avea o voce fff frumoasa
Jul
9:04
Madalina eara “FATA CU PARUL DE FOC”….nu stie nimeni dc s-a sinucis…important este akum sa nu o uitama ….j sa nu mai o vb de rau ..EA ESTE A FOST ..SI VA FII O STEA..dumnezeu s’o ierte…..
Sep
22:26
mi pare rau foarte rau ca nu mai este printre noi dar avea ceva la cap”"
s-a filmat in oglinda cineva cred ca i-a spus ceva de a zis ca are un milion de defecte
Sep
17:51
star for ever!!