
Iar a făcut videoclip de aproape 9 minute…
Dar ce videoclip!
E drept, foarte, foarte gay!
Clipul începe cu secvenţe ce înfăţisând bărbaţi cu bască militară în cap purtând ciorapi-plasă. Armele se văd pe mese… Totul devine negru. Apoi apar dansatorii, care calcă tot mai apăsat, cauzând trepidaţii puternice. Dansul lor în stil militar are un impact puternic.
Mai apoi încep să se audă acordurile piesei şi apare Gaguţa costumată în ceva ce pare a fi un costum de scafandru modificat. Următoarele cadre se derulează într-o notă morbidă. Un cortegiu funerar avansează lent, în faţa sicriului Lady GaGa poartă pe o pernă ceva roşu care seamănă cu o inimă ornată cu cristale.
Sicriul îl ascunde pe Alejandro!
Mai bine zis, aceasta este ceea ce putem presupune.
Apoi când cântăreaţa apare îmbrăcată într-un costum de latex de călugăriţă parcă se aud cum puşcă nervii sus-puşilor de la Vatican!
Şi brusc, clipul o ia spre direcţia: sex, vulgaritate, păsăriGaGa.
GaGa se joacă cu bărbaţii, îi ţine în lesă, abuzează de ei, îi subjugă. Şi evident, avem vedere frontală clară asupra feminităţii ei ascunsă de chiloţi de culoarea pielii.
Apoi după câteva scurte cadre în care artista pare că aduce a Ioana d’Arc, se transformă într-un soi de Madonna.
Sutienul mitralieră rupe tot!
Videoclipul continuă cu secvenţe îmbibate în sex şi autoritate militară, finalizându-se cu GaGa goală prinsă în mijlocul dansatorilor.
Totul este atât de dark… deşi melodia este jucăuşă, vioaie.
Clipul este superb, dar parcă ne aşteptam la altceva, nu?
Vouă care imagine a Gaguţei vă place?
Vezi clipul după continuare.
Tags: Lady Gaga
















Jun
16:55
Da,am aflat despre chestiile cu masonii,si intr-un timp chiar am crezut si mi-am sters toate pozele cu Gaga ,dar eu cred ca astia care zic chestiile astea sunt niste americani din aia din secte unde nu ai voie nici sa stai la calculator si de aia lor li se pare Gaga masoana…in fine…fiecare ea ce vrea el din muzica (mesajul)pe care il transmite ea.
Jun
0:34
nici nas recunoasteo daca mas uita la videoclipu asta si poker face sau just dance …schimbare ca de la cer la pamant
Jun
11:19
Nu sunt fan Gaga,dar stiulul ei pervers rupe tot!!!pwnage!!
Videoclipul e ireal de bine facut,faptul ca Gaga nu isi ascunde corpul e de apreciat….si melodia e frumoasa…dar e una dintre acele melodii care nu sti niciodata ce mesaj ne tranzmite
Jun
2:11
mdaaaaaaaaaa……………lady gaga are melodi buna dar e c**** in fine e nashpa video dar melodia e coool……
Jun
9:07
kitty tu realizezi ca nai nici un sens in ceea ce zici
Jun
12:24
eu sunt un fan lady gaga si cel mai mult ce imi place la ea este ca stie mereu sa socheze
Jun
15:17
ce naspa ii sta parul:-&
si are si o fatza naspa parca ar fii nemachita
arata mai bine inainte
acu parca e o baba =))
faina rau melodiaa
videoclipu e ff naspa:-&
Jun
13:42
Foarte talentata, foarte bine dansat, cred ca videoclipul ascunde foarte multa munca si profesionalism.
Jun
17:14
Nushtiu de ce dar a inceput sa imi plaka melodia
Dar pe Gaga si stilul ei “original” nu pot s-o inghit delok
Jul
15:57
melodia e super,clipul e wow si nu in sensul bun
Jul
10:09
melodie comerciala, a avut succes cu abba, ace of base deci pe jumatate era asigurat si pentru lady gaga. jumatatea lipsa a fost asigurata de videoclip care intradevar este cum era de asteptat socant.
Jul
0:16
imi place mult lady gaga pacat ca nu are sani ar trebui sa isi faca o operatie
Jul
0:18
sunt de acord
Jul
17:51
mai bn te duci in ………… nashpa
Jul
14:46
LADY GAGA E O DANSATOARE EXTAORDINARA CARE TRANSMITE PRIN VIDEOCLIPURILE MELODIILOR SALE SECVENTE DESPRE OAMENI CARE EXISTA, DACA SE POT NUMI OAMENI. ASA CRED EU.
JOS PALARIA LADY GAGA !
Jul
2:27
Deea: Da cum ar fi sanii aceia “cum trebuie” ? Nu cumva crezi ca e de admirat ca Lady GaGa apare asa cum e ea, fara artificii si baloane de silicoane pe te miri unde? In sfarsit un exemplu pentru cele care vor sa fie toate Barbie la indigo, si o lectie pentru media si trusturile care propun sabloane de plastic pentru prostii care le musca si dau bani grei sa fie si ei “cum trebuie”! Videoclipul si piesa, chiar daca nu intru totul originale, foarte bine realizate si cu acel “je ne sais quoi” hipnotic
!
Aug
20:46
de ce te iei de sanii ei`? Asa este ea`…
Aug
20:44
Mda` acest clip este prea exagerat`…Imi place sa ascult melodia la telefon sau la televizor….Dar cand ascult melodia la TV sunt obligata sa vad si clipu`…pe care il urasc`…. A exagerat`…si povestea este prosteasca`…:))…
Aug
20:45
Mda` acest clip este prea exagerat`…Imi place sa ascult melodia la telefon sau la televizor….Dar cand ascult melodia la TV sunt obligata sa vad si clipu`…pe care il urasc`…. A exagerat`…si povestea este prosteasca`…
…